Wacken - de la festival satesc la Open Air

Daca n-ar fi existat Günther, cel mai mare festival de heavy-metal din lume ar fi ramas un festival satesc.

Wacken 1992: Thomas Jensen, 26 de ani, merge la Günther la banca. Are nevoie de bani. Jensen isi aminteste discutia:

-Bai, Günther, putem sa-i aducem pe Saxon, batrane! In august, la festival!
-Pe bune?! Si cat costa?
-Ne trebuie 25 000 de marci...

Günther lucreaza la Raiffeisen Bank si este vecinul lui Thomas Jensen, fondatorul si organizatorul Wacken Open Air. Astazi Thomas Jensen are 47 de ani. 

Günther i-a dat lui Jensen creditul pentru Saxon. Pe 21 august 1992 trupa a cantat la Wacken. Au venit 3500 de spectatori. Astazi vin peste 75 000.

362 de zile pe an, Wacken e o localitate micuta si linistita din Schleswig-Holstein, cu 1800 de locuitori. Festivalul aduce cu sine exceptia. Atunci vin zeci de mii de oameni in tricouri negre cu un craniu de taur, emblema W:O:A, Wacken Open Air. Prin filmul documentar ale coreencei Chu Sung-hyung, Full Metal Village, festivalul a devenit un eveniment disponibil si pentru cei care nu au ajuns niciodata aici. S-ar putea spune despre Thomas Jensen ca a pornit de jos, dar n-ar fi chiar exact. Nu s-a supus niciodata unui sistem. Faptul ca Wacken Open Air este astazi cel mai mare si cel mai cunoscut festival metal din lume se datoreaza comunitatii locale din Wacken, unor oameni ca Günther, unor trupe ca Saxon si mai ales lui Jensen insusi.

Astazi Thomas Jensen se aseaza la hanul local Zur Post, pe strada principala din Wacken, cu covor masliniu cu postalioane desenate pe el, mobila de furnir si fete de masa albe. Se discuta despre traficul din timpul festivalului, despre situatia prezenta si despre ce se poate imbunatati. Sedinta seamana mai degraba cu o intrunire de familie: Volker, coordonatorul serviciului de salvare, il stie pe Jensen de cand era la scoala, Manfred („Mannie”) i-a inchiriat candva lui Jensen prima scena, iar cu managerul festivalului, un locuitor din Hessa cu cercel in ureche si ochelari fara rama, e prieten din 1995.

-Am muncit pe branci, spune barbatul.

Au facut impreuna munca grea de roadie, iar asa ceva cimenteaza o legatura. In adolescenta Jensen servea la masa in acest local.

-Aduceam pestele la masa si alte asemenea chestii, ma pricepeam.
Pe atunci avea parul foarte scurt, acum il poarta pana la umeri si cateva fire albe rebele se ridica precum niste antene. Castiga zece marci pe ora, iar mai tarziu ceva mai mult.

Lipita de han e casa parinteasca a lui Thomas Jensen. Unde astazi se afla o florarie era inainte magazinul alimentar al tatalui sau, iar deasupra locuia familia. Jensen era „ciudatul” familiei, cum se descrie el insusi, nu din cauza aspectului exterior, ci pentru ca era permanent in cautare. Cei doi frati ai lui au invatat sa cante la blockflöte, el nu, „mi se parea prea penibil”. Si a devenit repede clar ca fratele lui avea sa preia magazinul tatalui, desi Thomas era cel mai mare. -Comertul mi se parea prea plictisitor, spune Jensen.

La 13 ani Jensen a construit pentru prima data o scena. Un cunoscut al tatalui sau organiza in regiune o discoteca mobila, iar lui Jensen i s-a dat voie sa mearga sa o vada si sa dea o mana de ajutor la montarea ei. Pe baiat nu-l interesau insa detaliile tehnice, inca de pe atunci voia sa stie lucruri despre spectacol, il interesau trupele si ca toata lumea sa fie multumit.

-Niciodata n-am fost curios sa aflu cum functioneaza un amplificator, spune Jensen.

Pe masa, in fata lui, s-au format dealuri de carti de vizita, toate cu oferte de la firme care vor sa participe la eveniment si sa castige ceva de pe urma lui. Telefonul lui Jensen suna neintrerupt. Incheie o convorbire ca sa inceapa o alta.

Intre timp Wacken a devenit o referinta buna: cine se ocupa de toalete la Open Air isi trece acest lucru in CV.

-Asa un eveniment mare trebuie sa fie curat, spune Jensen. La noi asa a fost mereu.

Este si acesta un motiv pentru care in fiecare an vin mai multi oameni la Wacken.
Anul acesta, printre alte trupe, Jensen si partenerul lui de afaceri Holger Hübner au adus la Wacken si Rammstein.

-N-ar fi trebuit neaparat sa-i aducem, biletele erau aproape toate vandute.
-Am platit mult prea mult, spune Jensen si izbucneste in ras.

Locuitorul cu cercel din Hessa spune ca asta e partea tare la cei doi:

-Nu sunt obsedati de bani, ci le ofera foarte multe fanilor. In 1990, Jensen si Hübner au organizat pentru prima data Wacken Open Air. A cantat trupa lui Jensen, Skyliner, apoi Hübner a pus muzica. De bautura si mancare s-a ocupat fratele lui Jensen, cel cu magazinul alimentar. 800 de oameni au venit atunci la Wacken. Jensen punea bere la dozator si canta un pic la bas.

-Banii pe care i-am castigat atunci, spune el azi, ar fi incaput lejer in buzunarul de la pantaloni.

La inceput rezultatele financiare au fost dezastruoase. Jensen nu s-a lasat. Speranta moare ultima, aceasta era deviza lui si asa a ramas pana azi.

In 1992, odata cu Saxon (si cu ajutorul angajatului Raiffeisen, Günther) la Wacken a venit pentru prima data o trupa cunoscuta pe plan international, iar Jensen si Hübner au gasit un sponsor, producatorul de tigari Prince Denmark. Cu prea mult nu s-au ales.

-Banii s-au dus mai degraba pe publicitate, pe afise si fluturasi, spune Jensen.

De Craciun, Günther a venit la Thomas si i-a spus:

-Mai, trebuie sa stam de vorba. Aia 25 000... Prelungim creditul, nu?

Jensen a facut de toate ca sa obtina bani. A sudat bare de fier pentru zona de siguranta la turneul unei cantarete pop din Germania si a construit decorurile pentru musical-ul Aida.

-Voiam neaparat sa supravietuiesc in domeniul asta, spune el. As fi putut sa fac si altceva, dar nu am vrut.

Cu timpul, Jensen a invatat ca rock’n’roll e un sinonim pentru asteptare. Monteaza, asteapta, demonteaza, asteapta. Si isi da seama din prima daca un eveniment va fi un succes sau un esec.

An de an, la Wacken au inceput sa vina din ce in ce mai multi oameni, intr-un satuc care nu avea nici macar gara. Jensen si-a dat seama ca trebuie sa-i atraga de partea sa pe locuitorii satului.

-Festivalul are nevoie de Wacken si Wacken are nevoie de noi.

I-a invitat pe toti, de la pastor la presedintele clubului sportiv local, si le-a pus muzica lui, toata gama, de la industrial la death-metal extrem. La sfarsit, primarul, si el un vecin al lui Jensen, care a fost de fata cand acesta a primit prima Impartasanie, a spus:

-Dati-i drumul! Stiti voi ce faceti. Jensen chiar stie. E un perfectionist, unii spun ca e „indragostit de detalii”. Soseste cu trei saptamani inainte de festival. In trecut campa cu rulota in locul unde a inceput totul. De cand are doua fiice mici, nu mai e in zona decat in timpul zilei si penduleaza intre Wacken si noua lui casa, Husum.

Fiecare locuitor din Wacken are bilet gratuit la una dintre zilele festivalului, iar fratii lui Jensen deschid in zilele cu pricina magazine special pentru festival. Anul trecut, pe mancare s-au cheltuit in jur de 1 300 000 de euro in afara zonei de festival, in Wacken si in localitatile invecinate. Multi locuitori din Wacken le ofera spectatorilor care nu vor sa vina cu cortul camere.

-Sunt oameni foarte draguti, spune o femeie care a inchiriat si anul acesta camera din copilarie a fetitei ei.

Iar Jensen spune:

-Aici e mai putina violenta decat la un meci de fotbal Under 17.

Cand, la sfarsitul lui iulie 2010, la Love Parade, in Duisburg, au murit 21 de oameni si alte sute au fost raniti, presa a venit imediat la Wacken, caci festivalul urma sa inceapa in doua saptamani.

-Ce veti face altfel? au fost intrebati Jensen si echipa lui.
-Mi-am dat seama inca odata ce responsabilitate am, spune Jensen.

Au verificat totul din nou, s-au uitat ce nu mersese la Duisburg.

-Acolo si-au pasat responsabilitatea de la unul la altul, spune Jensen. La noi nu e asa. Uneori, totusi, se intampla cate o nenorocire: in 2012 un tanar a murit intoxicat cu monoxid de carbon. Adormise pe remorca de la masina proprie, iar alaturi functiona un generator de curent, tot al lui.

-Rahat, spune Jensen incet.

S-a pus la indoiala pe el insusi, munca lui, festivalul.

-Moartea se pusese ca un val peste noi toti, a fost groaznic.

Jensen a stat de vorba cu familia, a incercat sa o protejeze de presa. La putin timp dupa aceea a deschis un cont si spectatorii de la Wacken au facut donatii pentru inmormantare si loc de veci.
Jensen cauta dialogul.

Cand, la inceputul anului, trei locuitori din Wacken au depus plangere pentru poluare fonica, Jensen si prietenul lui au mers acasa la una dintre reclamante. Voiau sa stie ce anume o deranja. Le-a deschis usa fiul ei, care avea un tricou cu craniul de taur, craniul W:O:A. Intre timp plangerea a fost retrasa, Jensen si reclamantii au ajuns la o intelegere: daca se depaseste o medie de 70 de decibeli (zgomotul unei masini de tuns iarba) in sat, el si Hübner vor plati 1000 de euro catre comunitate, pentru dezvoltarea acesteia.

Cei doi parteneri au infiintat o firma, ICS Festival Service SRL, cu aproximativ 30 de angajati permanenti.
Intre timp, Saxon are contract cu ICS, iar pe managerul trupei il cheama Thomas Jensen.

Articol aparut pe 25 iulie 2013 in publicatia germana „Die Zeit”
Traducerea si adaptarea Paul Slayer Grigoriu