Oare nu ne grabim atunci cand desfiintam o trupa “la prima vedere” – judecand-o dupa aspect? Cum ar putea supravietui noul val de trupe in aceasta jungla masculinizata a rockului? Acest articol vine cu raspunsuri la aceste intrebari.
Priviti poza din stanga, in care ii puteti vedea pe cei de la Sleeping With Sirens. Cel mai probabil nu ati auzit de ei, insa acestia au cantat recent in fata unui public substantial la Brixton Academy, UK.
Acestia isi scriu singuri piesele, canta la propriile instrumente, sunt destul de ascultabili si, in mod cert si in ciuda imaginii lor, sunt o trupa rock (desi vocalul pare ca a inhalat heliu toata viata lui).
Logic ar fi sa ne imaginam reactii din partea publicului de tipul: “Trupa asta arata ca niste Pride Queens”, “Ce adunatura de gay!” sau “Uita-te si la copii astia cu chitarele si tatuajele lor; pun pariu ca nu i-a batut nimeni la scoala in viata lor ” - si niciuna despre muzica lor.
Mai uitati-va inca odata la ei. V-ati convins ca sunt “naspa” de dinainte sa le fi ascultat vreo piesa, nu-i asa? Tunsorile alea sunt prea hipseresti? Anchiorul de la tricou prea adanc?
{youtube}_UwWYtLWEZg{/youtube}
Modalitatea in care vizualizam trupele in ziua de azi – fie printr-un share pe Facebook sau prin promovari pe website-uri de nisa – este mult prea mult legata de imaginea acestora. Faptul ca publicul ajunge sa VADA, la propriu, o trupa inainte sa o ASCULTE, afecteaza foarte mult formatiile contemporane. Si din pacate, oamenii sunt influentati de aceasta turnura din cultura rock, si anume “looks before sound”, lucru ce o distruge incet, dar sigur.
Cum ar fi sa fii un adolescent sicanat de catre oamenii care fac parte din aceeasi societate rock, insa sunt mai “clasici”, doar pentru faptul ca iti place o astfel de trupa? Raspuns corect: neplacut si trist. O spun din proprie experienta.
Faptul ca unora nu le place scena rock contemporana este absolut in regula. Sa fii “hipster” este, de asemenea, in regula. Oamenii ar trebui sa fie mai toleranti, sa nu mai incerce sa ii aduca pe cei carora le place noul val “pe calea cea buna” doar pentru ca muzica pe care o asculta e “mai proasta” decat conventionalul “overly manly man” rock. Acest gen de “desfiintare” il face pe rockerul intolerant la schimbare la fel de daunator precum un compozitor de piese pop-junk (One Direction, Justin Bieber si alti fluturasi de genul).
Pana la urma, poate cineva sa sa descrie ce inseamna rockul clasic, acceptabil?
Spre exemplu, anul acesta Green Day – o trupa atacata din toate partile in Romania, pe motiv ca ar fi prea comerciala - celebreaza 20 de ani de la lansarea albumui Dookie, un material ce a schimbat lumea rockului pentru totdeauna. De asemenea, se implinesc tot 20 de ani de la auto-intitulatul album de debut Korn, pionierii nu-metalului, un subgen care s-a incorporat in mainstream si care a pus rockul in lumina in detrimentul hip-hopului si al muzicii pop de proasta calitate. Sa nu uitam si de legendarul turneu Warped, de Nirvana, de My Chemical Romance, de Blink 182. Au toate aceste trupe potential de a fi classic rock?
In pofida opiniei pe care cineva ar avea-o despre aceste trupe si despre ceea ce a urmat dupa ele, un lucru este cert: acestea au pornit revolutii care au lasat o urma adanca in istoria rockului. Influente, dainuitoare, schimbatoare de cultura – nu-i asa ca aceasta este chintesenta clasicului? Daca e sa vedem rockul clasic ca un anumit tip de sound, fie. Insa putem pune sub aceeasi umbrela muzicala AC/DC si Pink Floyd? Doar sunt clasici! Raspuns: nu.
Oare nu omoram viitorul prin reticenta noastra de a accepta potentialul noilor trupe de a deveni “clasice”?
Rockul si-a pierdut demult atitudinea de “all boys club”, acest gen numarand in prezent un fan base feminin substantial. In zilele noastre, trupele incearca sa devina atractive si pentru sexul frumos. Si nu e neaparat un capat de lume, nu-i asa? Lumea anului 2014 este una mai metrosexuala, insa asta nu inseamna ca trupele devin neaparat mai “soft”. Un exemplu bun ar fi trupa Bring Me The Horizon, care in ciuda fan base-ului preponderant feminin, au un sound destul de brutal.
{youtube}iTaq4eOHOmc{/youtube}
Haideti sa traim pentru viitor. In trecut ne putem intoarce oricand. Unde este dorinta pentru nou, pentru ceva uimitor? Lumea rockului este frenetica, este plina de viata, insa nu ca in trecut. Si este bine asa.
Va invit sa reflectati asupra acestor idei si sa va impartasiti opiniile.
Priviti poza din stanga, in care ii puteti vedea pe cei de la Sleeping With Sirens. Cel mai probabil nu ati auzit de ei, insa acestia au cantat recent in fata unui public substantial la Brixton Academy, UK.
Acestia isi scriu singuri piesele, canta la propriile instrumente, sunt destul de ascultabili si, in mod cert si in ciuda imaginii lor, sunt o trupa rock (desi vocalul pare ca a inhalat heliu toata viata lui).
Logic ar fi sa ne imaginam reactii din partea publicului de tipul: “Trupa asta arata ca niste Pride Queens”, “Ce adunatura de gay!” sau “Uita-te si la copii astia cu chitarele si tatuajele lor; pun pariu ca nu i-a batut nimeni la scoala in viata lor ” - si niciuna despre muzica lor.
Mai uitati-va inca odata la ei. V-ati convins ca sunt “naspa” de dinainte sa le fi ascultat vreo piesa, nu-i asa? Tunsorile alea sunt prea hipseresti? Anchiorul de la tricou prea adanc?
{youtube}_UwWYtLWEZg{/youtube}
Modalitatea in care vizualizam trupele in ziua de azi – fie printr-un share pe Facebook sau prin promovari pe website-uri de nisa – este mult prea mult legata de imaginea acestora. Faptul ca publicul ajunge sa VADA, la propriu, o trupa inainte sa o ASCULTE, afecteaza foarte mult formatiile contemporane. Si din pacate, oamenii sunt influentati de aceasta turnura din cultura rock, si anume “looks before sound”, lucru ce o distruge incet, dar sigur.
Cum ar fi sa fii un adolescent sicanat de catre oamenii care fac parte din aceeasi societate rock, insa sunt mai “clasici”, doar pentru faptul ca iti place o astfel de trupa? Raspuns corect: neplacut si trist. O spun din proprie experienta.
Faptul ca unora nu le place scena rock contemporana este absolut in regula. Sa fii “hipster” este, de asemenea, in regula. Oamenii ar trebui sa fie mai toleranti, sa nu mai incerce sa ii aduca pe cei carora le place noul val “pe calea cea buna” doar pentru ca muzica pe care o asculta e “mai proasta” decat conventionalul “overly manly man” rock. Acest gen de “desfiintare” il face pe rockerul intolerant la schimbare la fel de daunator precum un compozitor de piese pop-junk (One Direction, Justin Bieber si alti fluturasi de genul).
Pana la urma, poate cineva sa sa descrie ce inseamna rockul clasic, acceptabil?
Spre exemplu, anul acesta Green Day – o trupa atacata din toate partile in Romania, pe motiv ca ar fi prea comerciala - celebreaza 20 de ani de la lansarea albumui Dookie, un material ce a schimbat lumea rockului pentru totdeauna. De asemenea, se implinesc tot 20 de ani de la auto-intitulatul album de debut Korn, pionierii nu-metalului, un subgen care s-a incorporat in mainstream si care a pus rockul in lumina in detrimentul hip-hopului si al muzicii pop de proasta calitate. Sa nu uitam si de legendarul turneu Warped, de Nirvana, de My Chemical Romance, de Blink 182. Au toate aceste trupe potential de a fi classic rock?
In pofida opiniei pe care cineva ar avea-o despre aceste trupe si despre ceea ce a urmat dupa ele, un lucru este cert: acestea au pornit revolutii care au lasat o urma adanca in istoria rockului. Influente, dainuitoare, schimbatoare de cultura – nu-i asa ca aceasta este chintesenta clasicului? Daca e sa vedem rockul clasic ca un anumit tip de sound, fie. Insa putem pune sub aceeasi umbrela muzicala AC/DC si Pink Floyd? Doar sunt clasici! Raspuns: nu.
Oare nu omoram viitorul prin reticenta noastra de a accepta potentialul noilor trupe de a deveni “clasice”?
Rockul si-a pierdut demult atitudinea de “all boys club”, acest gen numarand in prezent un fan base feminin substantial. In zilele noastre, trupele incearca sa devina atractive si pentru sexul frumos. Si nu e neaparat un capat de lume, nu-i asa? Lumea anului 2014 este una mai metrosexuala, insa asta nu inseamna ca trupele devin neaparat mai “soft”. Un exemplu bun ar fi trupa Bring Me The Horizon, care in ciuda fan base-ului preponderant feminin, au un sound destul de brutal.
{youtube}iTaq4eOHOmc{/youtube}
Haideti sa traim pentru viitor. In trecut ne putem intoarce oricand. Unde este dorinta pentru nou, pentru ceva uimitor? Lumea rockului este frenetica, este plina de viata, insa nu ca in trecut. Si este bine asa.
Va invit sa reflectati asupra acestor idei si sa va impartasiti opiniile.